Autor: Maramuresanul.ro

Spitalul Municipal Sighetu Marmației organizează concurs pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri, post contractual vacant în cadrul comitetului director al unității medicale. Contractul va fi încheiat pe o perioadă determinată de patru ani, iar candidații își pot depune dosarele până la 29 octombrie 2026, ora 15:00. Potrivit anunțului de concurs, dosarele de înscriere pot fi depuse începând de vineri, 16 octombrie, la Serviciul R.U.N.O.S. din cadrul spitalului, situat pe strada Avram Iancu nr. 22, în Sighetu Marmației. Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorul director de îngrijiri Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale…

Read More

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, anunță că le-a cerut parlamentarilor social-democrați din județ să susțină învestirea Guvernului Niculescu doar dacă trei cerințe sunt introduse în programul de guvernare. Printre propuneri se numără investiții în producția și stocarea energiei, comasarea voluntară a comunelor mici și limitarea privilegiilor salariale din instituțiile publice. Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș, a transmis că votul parlamentarilor social-democrați din județ pentru învestirea Guvernului Niculescu trebuie condiționat de asumarea unor măsuri concrete, pe care le consideră esențiale pentru economie și pentru reforma administrației publice. Într-o postare publică, liderul social-democrat a prezentat trei cerințe pe care le dorește incluse…

Read More

Orașul Ulmeni face un nou pas în direcția dezvoltării economice, odată cu inaugurarea Tracto Pièces, o companie franceză cu o tradiție de peste cinci decenii în comercializarea pieselor pentru tractoare și utilaje agricole. De la noua locație din Ulmeni, societatea va coordona distribuția produselor în întreaga țară. Ulmeni își consolidează poziția pe harta investițiilor economice prin inaugurarea Tracto Pièces, o companie franceză fondată în 1969, specializată în comercializarea pieselor de schimb pentru tractoare și utilaje agricole. Potrivit primarului orașului Ulmeni, Lucian Morar, alegerea localității pentru dezvoltarea activităților companiei reprezintă un semnal pozitiv pentru economia locală și o confirmare a potențialului…

Read More

A împlinit 18 ani ieri. Mâine, va păși pentru prima dată în ringul profesioniștilor. Pentru Mădălin Roman, majoratul nu vine cu o petrecere, ci cu una dintre cele mai importante provocări de până acum. Sportivul de la Ostrovanu Fight Academy debutează în circuitul profesionist, la gala Grand Tournament de la Satu Mare. Pentru un luptător, există momente pe care le așteaptă ani întregi. Pentru Mădălin Roman, unul dintre ele vine chiar la începutul vieții de adult. La doar o zi după ce a împlinit 18 ani, băimăreanul își va face debutul în profesioniști, într-un meci care poate deschide un nou…

Read More

La doar 26 de ani, Lucian Coman se află la primul mandat de consilier județean și își asumă una dintre responsabilitățile importante din administrația județeană: activitatea în Comisia de Buget-Finanțe. Tânărul consilier, de profesie inginer silvic și absolvent al Facultății de Silvicultură, este cel mai tânăr membru al comisiei, intrând astfel direct în zona deciziilor care privesc bugetul și dezvoltarea județului. La început de carieră în administrația publică, Lucian Coman reprezintă una dintre prezențele tinere din Consiliul Județean Maramureș. Pentru el, mandatul actual este primul contact direct cu responsabilitățile unui ales județean și cu mecanismele prin care sunt analizate și…

Read More

Deputatul Lucian Morar susține introducerea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar și consideră că măsura poate contribui la reducerea diferențelor sociale vizibile dintre elevi și la combaterea bullyingului în școli. Parlamentarul amintește că, la începutul acestui an, a lansat o consultare publică în rândul părinților cu privire la oportunitatea introducerii uniformelor școlare, inclusiv din perspectiva impactului pe care diferențele vestimentare și materiale dintre copii îl pot avea asupra relațiilor din mediul școlar. Tema a intrat acum într-o nouă etapă, după ce Senatul a adoptat proiectul de lege privind introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Inițiativa aparține unor parlamentari PSD, iar…

Read More

Deputatul de Maramureș Lucian Morar anunță că nu va susține, prin vot, învestirea lui Siegfried Mureșan în funcția de premier al României. Parlamentarul își motivează decizia prin opoziția față de continuarea politicilor de austeritate asociate guvernării conduse de Ilie Bolojan. Lucian Morar susține că votul său împotriva învestirii nu reprezintă o poziționare împotriva persoanei propuse pentru funcția de premier, ci împotriva direcției politice pe care consideră că noul Executiv ar urma să o continue. „În calitate de deputat, am decis să NU susțin prin vot învestirea lui Mureșan Siegfried în funcția de premier al României”, transmite parlamentarul de Maramureș. „Votul…

Read More

În calitate de consilier local al municipiului Baia Mare, am urmărit declarația publică a domnului deputat Daniel Ciornei referitoare la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea”. Cred că există câteva lucruri care trebuie lămurite, din respect pentru băimăreni, pentru pacienți, pentru angajații spitalului, dar și pentru adevăr. Domnul deputat spune că a primit „mai multe sesizări” de la angajați și, pornind de la acestea, vorbește despre presiuni, politizare, „pile”, relații de familie și chiar despre o presupusă rețea de influență politică în spital. Întrebarea mea este una simplă și legitimă: Înainte de a face publice aceste acuzații, domnul deputat a…

Read More

Deputatul Lucian Morar atrage atenția asupra necesității ca viitorul Guvern să vină cu măsuri economice concrete pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor. Parlamentarul susține că pensionarii și salariații au nevoie de mai mult decât promisiuni privind majorarea veniturilor și cere ca orice creștere a pensiilor și salariilor să fie raportată la inflație și la evoluția costului vieții. Reacția deputatului vine după ce premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că viitorul Executiv are în vedere creșterea salariilor din sectorul public și indexarea pensiilor. Potrivit anunțului, nivelul majorărilor ar urma să fie stabilit în momentul elaborării bugetului de stat pentru anul…

Read More

Duminică, 20 septembrie, Baia Mare intră în ultima zi a Sărbătorii Castanelor 2026. După două zile de festival, orașul continuă să fie animat de expoziții, târguri, activități pentru copii, spectacole și momente artistice. Programul începe de la ora 08:00, la Planetariul Baia Mare. Expozițiile pot fi vizitate până la ora 16:00, iar spectacolele din cupolă sunt programate între orele 09:00 și 15:00. De la ora 09:00, în Piața Libertății continuă Târgul meșterilor populari, programat până la ora 20:00. În același timp, Muzeul Județean de Mineralogie își continuă programul expozițional, cu expoziții permanente și temporare dedicate mineralogiei, fluturilor, mineritului maramureșean și…

Read More