Consilierul local din Baia Mare, Vargaș Marius, a participat la vizita oficială a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea”, o unitate medicală de importanță strategică pentru județul Maramureș. Vizita a avut ca obiectiv principal evaluarea stadiului lucrărilor de construcții și modernizare aflate în derulare.
Alături de consilierul local Vargaș Marius s-au aflat prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, primarul municipiului Baia Mare, Dăncuș Ioan Doru, deputații PSD Maramureș Crina Fiorela Chilat și Lucian Morar, precum și senatorul PSD Sorin Vlașin.

Reprezentanții autorităților centrale și locale au analizat progresul lucrărilor, proiecte considerate esențiale pentru modernizarea infrastructurii medicale din județ. Investițiile vizează îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru pacienți și crearea unui mediu de lucru adecvat pentru cadrele medicale.
În cadrul vizitei, a fost apreciată implicarea conducerii spitalului, managerul interimar Cîmpean Mădălina fiind felicitată pentru evoluția vizibilă a lucrărilor și pentru preocuparea constantă față de dezvoltarea acestei unități medicale.

„Investițiile în sănătate reprezintă un semn de respect față de pacienți și față de munca personalului medical. Susținem în continuare proiectele care aduc beneficii reale comunității din Baia Mare și din întreg Maramureșul”, a transmis consilierul local Vargaș Marius.
Vizita ministrului Sănătății la Baia Mare subliniază importanța pe care autoritățile o acordă modernizării sistemului sanitar și consolidării serviciilor medicale oferite cetățenilor.

