Consiliul Județean Maramureș ar putea deveni prima administrație județeană din România care obține finanțare directă de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, într-o postare pe rețelele de socializare, după ce în ședința extraordinară de astăzi a propus inițierea oficială a discuțiilor.
Potrivit lui Zetea, problema actuală a județului nu mai este lipsa proiectelor depuse la finanțare, ci partea de cofinanțare și cheltuielile neeligibile, unde media ajunge la 50%. „La dobânzi de aproape 10% nu ne putem permite noi împrumuturi”, a explicat acesta, precizând că în 2019 județul plătea 8 milioane de lei doar pentru dobânzi, în 2020 – 9 milioane, în 2021 – 9,5 milioane, iar în 2025 suma a urcat la 55 de milioane de lei.
Printre prioritățile de finanțare identificate de administrația județeană se află:
- Sănătate: cofinanțări pentru Spitalul Județean de Urgență Baia Mare și pentru Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie;
- Educație: campusul de la Baia Sprie, modernizarea școlilor speciale din județ și din Baia Mare, precum și construcția unei grădinițe în parteneriat cu Episcopia Maramureșului și Sătmarului;
- Cultură și patrimoniu: reabilitarea Palatului Administrativ și a muzeelor din Baia Mare;
- Infrastructură rutieră: modernizarea drumului județean 188 Bogdan Vodă – Bocicoel, cu posibilitatea extinderii lucrărilor spre alte trasee.
O noutate în planurile Consiliului Județean este și înființarea unui fond de sprijin pentru diaspora maramureșeană, prin care românii plecați la muncă în Europa de Vest să poată accesa resurse pentru dezvoltarea unor afaceri în turism, meșteșuguri, agroturism și protecția mediului, în județ.
Oferta Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei prevede o perioadă de rambursare cuprinsă între 14 și 25 de ani, urmând ca la următoarea ședință să fie analizată varianta optimă de finanțare. „Obiectivul nostru este simplu: să reducem povara dobânzilor uriașe și să aducem banii necesari pentru dezvoltare, sănătate, educație și drumuri. Nu ne mai lăsăm sufocați de dobânzi!”, a subliniat președintele CJ Maramureș.

