Deputatul de Maramureș Crina Chilat a petrecut prima parte a zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, alături de locuitorii din Șomcuta Mare, participând la evenimentele locale dedicate Marii Uniri. Atmosfera caldă, tricolorul fluturat cu mândrie și prezența oamenilor simpli i-au oferit parlamentarului încă o dată imaginea unei comunități unite prin valori comune.
„Drapele și oameni simpli care au venit să fie împreună – toate astea mi-au reamintit cât de frumoasă e România atunci când ne adună aceleași valori”, a transmis Crina Chilat în mesajul său public.
Deputatul a subliniat că Ziua Națională nu este doar despre ceremonii oficiale, ci și despre solidaritate, despre puterea comunităților de a se privi cu respect și de a se susține reciproc. „Astăzi nu e vorba doar despre ceremonii, ci despre a ne uita în jur și a vedea binele pe care îl facem când suntem uniți. Despre a ne respecta, a ne asculta și a ne susține unii pe alții, indiferent de unde venim”, a mai punctat aceasta.
Încheindu-și mesajul cu urări adresate tuturor românilor, Crina Chilat a transmis:
„La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla!”
Evenimentele de Ziua Națională au fost marcate în Șomcuta Mare prin momente solemne, intonarea imnului, arborarea drapelului și activități culturale, reamintind comunității importanța legăturilor care ne unesc dincolo de distanță sau diferențe. Deputatul maramureșean a subliniat că astfel de întâlniri întăresc sentimentul apartenenței și speranța într-o Românie în care oamenii continuă să creadă în unitate și în respect reciproc.

