Ca element de noutate, sub egida evenimentului „Crăciun în Maramureș„, la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare se vor organiza șase seri de colinde, târguri de Craciun și ateliere meșteșugărești.
Astfel, în datele de 8, 15, 22, 29 decembrie și 5 și 12 ianuarie, între orele 17:00 – 20:00, în cadrul emblematicului Bastion din Baia Mare, grupuri de colindători și interpreți îndrăgiți vor susține o serie de concerte extraordinare prin care vor împărtăși publicului bucuria Nașterii Mântuitorului. Atmosfera festivă va fi completată de micile târguri de Crăciun, în cadrul cărora vizitatorii vor putea găsi daruri dintre cele mai inspirate, numai bune de pus sub brad. Nu în ultimul rând, sub îndrumarea unor meșteri iscusiți, publicul va avea posibilitatea de a participa la atelierele de confecționat podoabe de Crăciun.
Evenimentul programat pentru data de 5 ianuarie va fi dedicat comunității ucrainene din Maramureș, urmând ca cel care se va desfășura în data de 12 ianuarie să marcheze încheierea manifestărilor organizate la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare.
Sursa: craciuninmaramures.ro