Tradiția pastorală a Maramureșului continuă să dăinuie prin oameni dedicați, muncitori și mândri de rădăcinile lor. Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a participat la sfârșitul acestei săptămâni la cea de-a XVI-a ediție a Expoziției de ovine și caprine, organizată la Șomcuta Mare de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine „Maramureșul”, condusă de primarul Gheorghe Buda.
„Maramureșul viu este acolo unde tradiția, munca și bucuria se întâlnesc!”, a declarat Zetea, subliniind importanța păstrării și promovării tradițiilor rurale care definesc identitatea județului.
Evenimentul a reunit zeci de crescători, fermieri și iubitori de animale din toate colțurile Maramureșului, într-o atmosferă autentică, în care s-au îmbinat pasiunea pentru agricultură, respectul pentru natură și mândria pentru tradițiile locale.

„Îl felicit pe primarul din Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, pentru implicarea și perseverența cu care menține vie această tradiție. Este un exemplu de continuitate și de dragoste pentru valorile noastre maramureșene. A reușit, an de an, să adune laolaltă comunitatea agricolă în jurul pasiunii pentru muncă și viață”, a transmis Zetea.
Vicepreședintele Consiliului Județean a participat la eveniment alături de fiul său, Iacob, într-un gest simbolic de transmitere a valorilor care stau la baza comunității rurale maramureșene.
„L-am adus pe Iacob aici pentru că îl cresc așa cum m-au crescut și pe mine părinții mei – cu dragoste pentru animale, pentru munca câmpului și pentru valorile simple, dar esențiale, ale vieții de la sat. Privind spre el, am simțit că aceste valori nu s-au pierdut, ci se duc mai departe, din generație în generație”, a spus Zetea.
După ce, în ziua precedentă, oficialul a fost prezent la Ariniș, unde a salutat reluarea expozițiilor de animale după o pauză de mai mulți ani, vizita la Șomcuta Mare a completat un weekend dedicat agriculturii, tradițiilor și oamenilor care țin viu spiritul Maramureșului.
„De la Ariniș la Șomcuta Mare, Maramureșul renaște prin oameni harnici și prin tradițiile care dau sens vieții de la sat. Pas cu pas, readucem la viață obiceiurile care unesc comunitățile și păstrează sufletul viu al acestui județ”, a încheiat Zetea.
Expoziția de ovine și caprine de la Șomcuta Mare reprezintă una dintre cele mai longevive manifestări agricole din județ, oferind un prilej de întâlnire între generații de crescători, dar și o dovadă că Maramureșul autentic continuă să trăiască prin oamenii care nu au uitat să prețuiască tradiția, munca și bucuria de a fi împreună.

