Crescătorii de animale din zona Codru și de pe Valea Someșului au un nou motiv de bucurie. După o perioadă lungă de pauză, târgul de la Ariniș (Ardihat) s-a redeschis oficial, începând de 17 octombrie, sub forma unei expoziții de animale.
Deputatul maramureșean Lucian Morar a transmis, într-o postare pe pagina sa de Facebook, aprecierea față de această inițiativă și sprijinul său pentru reluarea tradiției târgurilor în județ. Potrivit parlamentarului, evenimentul va fi organizat o dată pe lună, oferind crescătorilor posibilitatea de a-și expune și comercializa animalele în condiții legale și sigure.
„Îl felicit pe președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, pentru respectarea promisiunii făcute. Sunt convins că o să facă la fel și la Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Seini și în alte zone ale județului unde această tradiție a fost întreruptă”, a scris Lucian Morar.
Deputatul a subliniat că redeschiderea târgurilor este un pas important pentru sprijinirea fermierilor maramureșeni, care depind în mare măsură de aceste evenimente pentru promovarea și vânzarea produselor lor.
„Îl asigur de toată susținerea mea în acest demers necesar fermierilor maramureșeni”, a adăugat Morar, evidențiind importanța colaborării între autoritățile locale și reprezentanții comunităților rurale.
Târgul de la Ariniș readuce în actualitate o tradiție veche a Maramureșului, care contribuie nu doar la economia locală, ci și la păstrarea spiritului comunitar și a legăturii dintre oameni și natură.


