Revista de Cultură ”Nord Literar” a semnat, ieri, 11 iulie, o convenție de colaborare cu Facultatea de Litere, domeniul Științele comunicării, specializările Jurnalism și Comunicare și relații publice, din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Ca urmare a acestui parteneriat, se creează un cadru de extindere a documentării și a disponibilităților de studiu și de perfecționare ale studenților și ale cadrelor didactice universitare.
Printre obiectivele convenției se numără: desfășurarea în bune condiții a activității de formare profesională, în domeniul științelor comunicării pe diferite teme de specialitate, efectuarea practicii de specialitate a studenților celor două specializări, posibilitatea colaborării ulterioare a acestora cu revista, efectuarea de prezentări de către reprezentanții Revistei de Cultură ”Nord Literar” pe diverse teme de interes pentru domenii precum jurnalismul, comunicarea, relațiile publice, publicitatea, marketingul.
Revista de Cultură ”Nord Literar”, în cadrul programului său ”Adolescența și excelența”, colaborează deja cu un număr important de instituții de învățământ din Baia Mare și din județ, în vederea promovării valorilor culturale locale și naționale, a dezvoltării apetenței tinerilor pentru literatură și pentru lectura de calitate, a descoperirii și sprijinirii tinerelor talente. De altfel, una dintre misiunile asumate de ”Nord Literar” este aceea de apostolat cultural, de lărgire a nișei de adresabilitate, de atragere a publicului tânăr, a elevilor și studenților spre literatură, de redescoperire a bucuriei lecturii, de cunoaștere a modelelor culturale și literare reale și valoroase. Implicarea tinerilor în activități și proiecte comune reprezintă un prim pas în realizarea acestor obiective.