Proiectul de infrastructură rutieră Pasajul Italsofa, una dintre cele mai importante investiții din municipiul Baia Mare, este aproape de finalizare. Conform președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 94%, iar recepția finală este programată pentru mijlocul lunii decembrie 2025.
Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Primăria Municipiului Baia Mare, anunță că lucrările la Pasajul Italsofa se apropie de final. Proiectul este realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4 „Transport sustenabil”, cu o valoare totală de 90,9 milioane lei (TVA inclus), din care 70,6 milioane lei reprezintă lucrări de construcție și montaj.
În prezent, pasajul are deja turnat stratul de uzură, iar echipele lucrează la montarea rosturilor de dilatație și a parapetelor. În perioada următoare urmează execuția marcajelor rutiere și lucrările de sistematizare a traficului. Sub pasaj, pe cele patru rampe de acces, lucrările continuă și pe timpul nopții, pentru a evita blocajele în trafic.
Singura lucrare tehnică rămasă constă în relocarea unui stâlp de înaltă tensiune situat la ieșirea spre strada Dumbrăviei, operațiune ce urmează să fie realizată de Electrica S.A. După relocare, întreaga investiție va putea fi recepționată și dată în folosință.
„Pasajul Italsofa este unul dintre cele mai așteptate proiecte din Baia Mare, un obiectiv care va schimba fundamental mobilitatea urbană și va crește siguranța rutieră. Suntem aproape de finalizare, cu un progres de peste 94%. Le mulțumesc tuturor celor implicați – proiectanți, constructori, autorități și cetățeni – pentru seriozitate și răbdare. În jurul datei de 10 decembrie 2025 ne pregătim pentru recepția lucrărilor, iar până la finalul anului vom putea da în folosință întregul pasaj”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, aflat recent în vizită pe șantier.
Date tehnice ale proiectului
- Lungime totală pasaj: 650 metri
- Lățime totală: 13,6 metri
- Intersecție giratorie: 1 (cu 6 ramuri, dintre care 2 principale)
- Poduri: 2 bucăți
- Podeț: 1 buc. (km 3+631)
- Canalizare și amenajare Valea Caselor: 379 m
- Sistem de iluminat: cu telegestiune și supraveghere video
- Relocare și protejare utilități: apă, canalizare, energie electrică, gaz, telecomunicații
Pe șantier lucrează zilnic aproximativ 60 de muncitori pe timpul zilei și alți 20 pe timpul nopții, coordonați de o echipă de ingineri specializați.

Proiectul „Pasaj Italsofa” este implementat de CNAIR, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Municipiul Baia Mare, în baza unui acord semnat în februarie 2023. Finanțarea a fost asigurată prin Contractul de finanțare nr. 52/29.03.2024, semnat în cadrul PNRR – Componenta 4 „Transport sustenabil”.
Termenul de finalizare al lucrărilor este 15 decembrie 2025, iar autoritățile locale estimează că pasajul va fi dat în folosință înainte de sfârșitul anului viitor, contribuind semnificativ la fluidizarea traficului în zona industrială a municipiului Baia Mare și la creșterea siguranței rutiere pentru mii de participanți la trafic.

